Bostaniada 2019

Bostaniada 2019, care s-a desfășurat pe malul lacului din preajma localității Bălăbănești, ne-a oferit două zile de neuitat, colorate în cele mai frumoase tradiții tomnatice. La această ediție, noi, cei de la Mishop – Hobby, Crafts & Unique Gifts, am revenit cu cea mai mare placere și am avut parte, peste așteptări, de vizitatori dornici de a deprinde arta confecționării lucrărilor din benzi textile.
Suntem nespus de recunoscători autorilor acestei ediții și apreciem la cel mai înalt nivel pasiunea organizatorilor pentru „Bostaniada”, dar și atmosfera primitoare și găzduirea calduroasă a atelierelor Mishop Studio.
Mai jos, vă invitam să admirați câteva dintre cele mai savuroase momente surprinse în cadrul atelierelor noastre, pe care le vom continua cu dăruire în incinta Mishop Studio.